Aşa a început totul....

Totul a început într-o zi ca oricare alta.Te-am văzut.Dintre toţi te-am văzut doar pe tine.Nu mi-a trebuit decât o privire şi un singur cuvânt ca să te cunosc.Prima întâlnire,of Doamne,cel mai frumos moment.Am aşteptat telefonu tau,ore întregi.Eram ceva de genu...,,Stau,aştept să sune dar nu sună’’.Dar ai sunat,iar eu eram în culmea fericirii.Şi eram şi am fost ca doi copii.Messenger-ul ,acolo am avut curajul să îţi spun atâtea lucruri....Acolo,primul ,,Te iubesc’’...Atât de dulce.

                Şi-acum,eşti al meu,doar al meu.Şi te iubesc  mult.Şi mă întreb câteodată,ce m-aş face fără tine.Când tu eşti motivul meu.Eşti tot.Dar tot mi-e frică,câteodată cred că meriţi ceva mai bun ,şi totuşi...mă iubeşti ?Şi îmi place ,este al naibii de frumos,cu tine,sunt  fericită.Dar când se va termina?Ce va fi?

Scrisoare către tatăl meu........

             Tati,ţi-am zis vreodată cât de mult te iubesc?Dacă stau bine şi mă gandesc ,nu ţi-am spus niciodată  ,,Te iubesc''.Poate că nu ţi-am zis pentru că,pur şi simplu,mă ascund,aşa am facut mereu.Dar,tati,te iubesc enorm.Eşti singura prezenţă masculină din viaţa mea pe care am iubit-o,o iubesc şi o voi iubi mereu.Nu te voi uita.

             Zilnic îi mulţumesc Domnului ,pentru că eşti tatăl meu.Şi ştiu tata,nu sunt copilul pe care ţi l-ai dorit,nu sunt deloc cum ţi-ai dorit.Şi ce să fac tata?Nimeni nu mă acceptă aşa cum sunt iar ,,voi'' mereu îmi reproşaţi că nu sunt cum vreţi .Nu sunt tati,Nu sunt! 

             Şi am greşit tata,mereu greşesc faţa de tine.Nu vreau să fie aşa,chiar nu vreau,dar ce să fac?Ce sa fac dacă ,,voi'' nu aveţi încredere în mine?Îmi pare rău ca greşesc,dar totuşi,te iubesc,te iubesc mult.Tata,vreau să iţi mulţumesc pentru tot.Îţi mulţumesc pentru că nu ai renunţat la mine şi că mereu ai luptat pentru mine.Îţi mulţumesc că m-ai iubit pentru doi.Îţi mulţumesc că exişti,că eşti aici.Tata ştiai că eşti singura penrsoană pentru care traiesc?Eşti singurul care mă mai ţine pe lumea asta.Eşti tu...Şi ştiu că niciodata nu mă vei rani,nu mă vei părăsi.Acum pentru mine eşti doar ,,tu'' şi ,,el''.Ştiu că tu vei fi mereu, pe când ,,el'' va renunţa la un moment dat.Aşa a făcut şi ,,ea''.Îmi pare rău pentru tot,dar să ştii că orice ar fi ,te iubesc.Imi pare rău că semăn cu mama,că am caracterul ei,şi că pentru voi ,nu sunt cum aţi vrea.

           

Un fel de....Gând?

             Şi totul a început prin a fi un copil nedorit...şi se termină printr-un suflet absurd.Care nu stie ce să faca atunci cand plange...îî e frica de propria persoana...Atunci când plange,atunci când sufera,ia lama şi se taie,şi îi e frică,să nu taie prea tare...prea adânc....
             Şi ce să facă să nu cedeze?De ce ,,ea'' persoana care mereu trebuia să o sprijine şi să o iubească...a renunţat...a renunţat pentru că..nu a iubit-o niciodată...Ce face să nu aibă nevoie de ,,ea''? De sprijinul ei ...Dacă ,,ea'' nu ai iubit-o,de ce ar face-o alţii?De ce ar iubi cineva Un Suflet Absurd ?
              Şi ea nu s-a schimbat,aşa a fost mereu,doar că...nu ştie ce să facă...poate că e chiar nebună...şi uneori vrea să moară...nimic nu o mai tine aici...chiar nimic...dar acum,au apărut din nou...,,ei''.....,,ea'' care e prietena cea mai bună,e sora,e mama,e o parte mare din sufletul ei.Mai e el,tata,peîl iubeşte enorm,îl iubeste mult,chiar dacă,niciodată nu a fost exact cum a dorit ea.Şi acum,a aparut ,,el'' pe care ea il iubeşte,mult. ,,El'' e încă un motiv pentru ea,un motiv,pentru care să trăiască,să zâmbească.
             Ea,vrea să vă spună ceva,vă iubeşte mult,are momentele ei,plange,căci dezamăgirile dor,al nabii de tare,v-a iubit,vă iubeşte şi vă va iubi mereu...Dar trebuie să întelegeţi,că a fost ,este şi va fi...Un Suflet Absurd.

Oare?

                Şi sunt momente în care aş vrea să dispar,să mă ascund de toată lumea.Şi sunt o laşă,dar nimic nu mă mai ţine aici.Nimic...sau poate,,el''?Ştiu că dacă ar striga după ajutor,i-aş întinde prima mâna...pentru că aş face orice să-l ştiu bine.Şi mai mereu doar ,,ea'' mă înţelege,dar din păcate,o să o pierd...Şi mai contează ce simt?Ce vreau să fiu?Ce vreau să am?

              Şi poate că ai meu au dreptate...şi eu nu mai sunt în toate minţile,şi am nevoie de un psiholog.Dar ce simt?Ce gândesc contează?Dar măcar a contat vreodată?Dacă ar fi contat... ,,ei'' ar fi fost alături de mine,nu m-ar fi făcut nebună...Şi ar fi înteles.,,Ei'' mereu mi-au spus să fiu tare,diplomată,falsă cu prietenii,să nu îmi pun încrederea în ei.Şi eu nu vreau să fiu aşa.Eu vreau să fiu ,,eu''.Şi cei care mă cunosc ştiu cum sunt ,,eu''.Vă rog,nu încercaţi să mă schimbaţi.Lăsaţi-mă să fiu ,,eu''.Şi da,dezamăgirile dor,al nabii de tare,dar ele fac parte din viaţă,şi ştiu că pot trece peste.Vreau să fiu stăpână peste sentimentele mele,doar eu le cunosc.

              Şi par  absurdă,pentru familia mea par absurdă,o fire slabă,de care toţi işi bat joc...Şi stiu,am fost,sunt,voi fi şi voi muri,UN SUFLET ABSURD...Şi câteodată mă întreb,singură,o să reuşesc?O să ating acel gram de fericire,de pace şi de iubire? Oare?

O noua speranţă?

                   E o iubire ce vindecă,o iubire ce face bine.Şi îmi place,îmi place la nebunie.Îmi place că mă îndragostesc de ,,el''.Dar am momente în care îmi e frică.Încetul cu încetul, ,,el'' devine parte din mine,încep să-l plac,din ce în ce mai mult,să mă simt bine când stau în preajma lui.Mă face să uit lucrurile care cândva mi-au făcut rau...

                   Şi câteodata mă cuprinde o frică...O frică faţă de mine,faţă de ce simt eu.Cred că ,,el'' e prea bun pentru mine.Îmi e frică de mine ,sa nu îi fac rău lui.Dacă aş face asta...aş fi cea mai nemernică persoană.Nu mi-aş ierta asta niciodată.

                    Şi e dulce,e al naibii de dulce ceea ce simt acum,ce simt pentru ,,el''.Mereu mă face să uit,să uit de tot.Când sunt cu ,,el''....sunt în lumea mea.,,El'' e aşa cum am visat.M-a făcut să mă îndrăgostesc din nou.Si mereu mă gândesc la ,,el'',şi îmi e dor de ,,el'',şi atunci când  pun capul pe pernă,tot la ,,el'' mă gandesc.

                     Şi simt că il iubesc...Dar îmi e frică...Îmi e frică,de mine, dar şi de ,,el'' .Îmi e frică să nu fie ,fals,să nu fie ca ceilalţii.Să nu dispară brusc...Lăsând urme...Dar totuşi...E o nouă speranţă?

Goodbye....Baby....

     Şi da,

        Iubitule,deşi mă doare,de astăzi renunţ la tine.Renunţ pentru că nu mai suport să mă doară.Am obosit să fiu eu cea care suferă...Nu mai vreau.Acum,sincer,nu mai am putere să lupt...poate sunt o laşă şi da sunt,dar a durut prea tare.De aceea renunţ.Fac asta pentru că vreau să fii fericit.Dacă tu eşti fericit cu ,,fata din trecut'' cu singuranţă voi fi şi eu...fericită privind prezentul.

        Baby,te-am iubit enorm,şi încă te mai iubesc,dar de astăzi renunţ,la noi,la amintirea ta.De azi,de acum,o să fie altfel,o să  încerc să te uit,voi încerca să fiu fericită şi fără tine.Să continui singură iubirea asta,nu mai pot.Vreau să fiu din nou fericită,să zâmbesc.Şi uite că reuşesc.,,El'' mă face fericită şi îmi aduce zâmbetul pe buze.Mă face să sper,să roşesc,să am fluturaşi în stomac.Mă face să mă îndrăgostesc din nou.

        Baby,să fii fericit,azi renunţ şi voi fi şi eu.

Poate....

Poate că gândesc prea mult,sau poate nu gândesc de loc.

Poate că e fix şi mă iubeşti sau poate sunt eu prea copilă şi încă mai cred în asta.

Poate că a fost prea mult sau poate prea putin.

Poate că a fost vina mea sau nu.

Poate că a fost vina ta sau poate nu.

Poate că m-am ataşat prea repede sau poate te-am iubit prea mult.

Poate că nu ar fi trebuit să te întâlnesc.

Poate că acum râd sau poate plâng.

Poate că ar trebui să lăsăm poveştile închise în cărţi.

Poate că ar trebui să uităm.........

Ce faci când?

    E seară şi n-ai somn?Sau poate îţi este, dar nu vrei să dormi...ştii ca il vei visa...şi că maine il vei vedea din nou.Poate că esti negativist,dar dorul te apasă şi nu poţi  şterge amintirea uşor.Nu,pentru că tu,chiar ai iubit ! 
 În acea relaţie  ţi-ai dat sufletul şi mintea,cele mai esenţiale .Ce faci când sufletul şi mintea te dor?Ce faci când pe ,,el'' nu-l mai poţi scoate de acolo?Sau nu-l poţi lăsa singur ...,,El'' este peste tot în mintea şi în sufletul  tău.Nu-l poţi alunga  aşa de uşor,căci...îl iubesti! Asta este nu? Şi totuşi tu speri, că el se va întoarce,Speri că cele spuse de ,,el'' nu au fost minciuni,şi că este din nou lângă tine.Dar...speri degeaba,căci e departe acum.Trăieşti doar din amintiri...şi nu ştii ce să faci........Încotro să o iei....

Ce suntem?

                        Ce suntem cu adevărat?
   De ce uneori ni se întâmplă lucruri pe care nu ni le putem explica?De ce ne pierdem în amintiri?De ce plângem pentru ce a fost?De ce nu putem privi prezentul fără frică şi alte sentimente întunecate.De ce nu putem înceta să iubim?De ce nu putem fi tari?De ce uităm lucrurile cele mai esenţiale? De ce unii oameni uită să asculte,să iubească,să spere?De ce nu putem fi noi?De ce uităm să fim prieteni?De ce ne ascundem sub cele mai ciudate măşti?De ce nu putem fi sinceri?De ce nu putem iubi exact aşa cum vrem?De ce mereu ne reţine ceva?De ce nu putem fi noi?

Nimic nu mai este

       Niciodată nu mi-a fost frică de ce va urma,şi nu pot înţelege de ce îmi este acum.Îmi este frică de umbra ce intrat în sufletul meu.Fără tine,iubirea mea,nimic nu mai este la fel.Mintea mi se întunecă din ce în ce mai mult...şi nu mai pot vedea....ştiu că doar tu poţi aduce lumină,dar nu eşti aici,deşi ai promis că vei fi...mereu ,lângă mine.Ai plecat şi m-ai lăsat singură,la fel de singură ca la început.Cu tine puteam fi eu.Acum fără tine...mai pot fi eu?Oare tu,mai poţi fi tu?De ce s-a întâmplat aşa?De ce nu eşti aici când  am nevoie de tine?De ce nu eşti aici să mă îmbrăţişezi şi să îmi spui că va fi bine?De ce ai plecat? Căci fără tine...nimic nu mai este...şi nici nu va mai fi,pentru că,fără tine,iubitul meu,nu mai sunt eu .Nu mai pot fi eu!

Alerg?Plâng?Iubesc?Sau merg mai departe?

                         Ce este iubirea?E durere,e plăcere sau chin?
         E ca un trandafir cu spini.E frumoasă,dar doare rău.Face răni,adânci ce se vindecă cu greu.Oare mai există?Oare a existat?Oare a fost?
      Cred că nu există,sau poate că a murit de mult.Dar...e mult prea aiurea totul nu? Cum poţi să iubeşti? Poate cineva să explice acest sentiment?Nimeni nu iubeşte cu adevărat.Sau poate că da.Dar mereu există ceva fals în noi,ce ne împiedică să fim noi.Şi te mai întrebi de ce plangi?De ce suferi? De ce nu poţi zâmbi?Toate astea se întâmpla pentru că...uneori caracterul omenesc te lasă  fără cuvinte.Unii oameni,pe care i-ai iubit enorm te dezamăgesc...şi asta doare cel mai tare.Doare că persoanele pe care cel mai mult le-ai iubit,pentru care ai fi făcut orice,să te dezamăgescă aşa de tare.
       Câteodată,totul îmi provoacă o stare de vomă,dar există şi momente în care,pur şi simplu,îmi vine să plâng,să mă închid în camera mea şi să plâng,să uit.Să uit de tot ce mi-a facut rău,de tot ce m-a întristat.Dar totuşi,nu pot face asta...Pentru ca , ,,ei'' sunt atât de ipocriţi încât mă dezamăgesc la orice pas...Şi când îi văd...Ce fac? Alerg?Plâng?Iubesc?Sau merg mai departe?

Ea...

       Şi mulţi se întreabă de ce stau cu ea.De ce suntem aşa de unite.De ce o iubesc mai mult decât orice pe lume.De ce aş da totul pentru ea.De ce de fiecare dată când o privesc îi zâmbesc...
        Pentru ca ea,este motivul meu.Ea este ca o mamă,o soră şi cea mai bună prietenă pentru mine. Pentru mine este tot.Şi poate că,aceste cuvinte nu pot exprima ceea ce simt cu adevărat.Dar jur că imi iubesc ,,nebuna'' mai mult ca orice.
        Căci,bună sau rea,ea mă acceptă şi mă iubeşte aşa cum sunt.Ea este singura care îmi şterge lacrimile atunci când plâng,şi ma ia în braţe,chit că îi murdăresc bluza de machiaj...Ea mă sărută pe frunte şi îmi spune ,,Te iubesc,prinţesă''.Ea  este acolo şi mereu mă apără.E ca îngerul meu păzitor şi îi mulţumesc zilnic lui Dumnezeu că mi-a scos-o în cale şi îi mulţumesc şi ei ,că mi-a dat prietenia ei...fără să ceară nimic la schimb...Aaaa,ba da,mi-a cerut,să fiu sinceră,să fiu eu,să nu o las niciodată singură.Nu a cerut prea mult,cred eu ! 
         Şi nu o las,mereu sunt acolo,pentru ea.Direct,Indirect sunt.Şi ea este mereu cu mine,în mintea mea,în sufletul meu şi,lângă mine.Şi nu o las mă...să  zică lumea ce o vrea!Nu îmi pasă de ce zice lumea.Îmi pasă doar de ea.Că este cea mai minunată persoană...cu cel mai bun suflet.O iubesc pentru ca ea,este ea...şi nu se ascunde după nici o mască.Nu e ca ceilalţi...ea,este unică.Şi simplitatea ei,frumuseţea ei o fac să fie asa.
          Şi mă doare al naibii de tare când mă gândesc ca pleacă...Că peste puţin timp o pierd
.Şi ce fac eu  fără ea?Fără ,,nebuna mea''? Pe cine mai ascult? Pe cine mai ajut? Cui îi mai dau  sfaturi?Cu cine o să mai râd până la lacrimi?Cu cine o să mai plâng?Cu cine o să mai împart tot?Jur că mă doare...Dar un singur gând mă consolează.Că o iubesc şi mă iubeşte.Mi-a promis că se va întoarce într-o zi...Şi că mă va lua cu ea,mă va astepta,nu mă va uita.
                Te iubesc,Nebuna mea!